Am ajuns într-un moment în care orice amintire de-a ta,să mă irite într-un mod care se termina cu violentă. Nu neapărat fizică , psihică. In capul meu era permanent o luptă de fronturi. Unul dorea cu disperare supravietuirea iar celălalt victoria. Pentru o perioadă am crezut că e bine să trăieşti asa. Dar abia după am realizat că e imposibil să te concentrezi pe ceva. Asa că am inceput să meditez. Da , să-mi iau pozitia Lotus şi să-mi repet in minte că tu nu exişti. Sincer era tot ce-mi doream la momentul acela. Şi încă mă întreb, în tot timpul ăsta , oare tu ce-ti doreai?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu